[01.05.2009] - Vom parasi Bucurestiul din nou. De aceasta data destinatia va fi 2 Mai, judetul Constanta. Pentru detalii click aici.


[04.04.2009] - Va avea loc a doua intalnire smartfan in parcarea din fata Academiei Militare, Bucuresti. Mai multe detalii aici.


[16.03.2009] - smartfan a fost prezent la Brasov in weekend-ul 13-15 martie. La distractia si plimbarile cu buburuzele nu a lipsit nici zapada.


[07.03.2009] - Prima intalnire smartfan a avut loc in Parcarea din Piata Constitutiei. Au fost prezente 22 buburuze.


[22.02.2009] - In urma unei intalniri in cafeneaua Serendipity din Bucuresti a luat fiinta smartfan.ro


Orice revolutie porneste de la o viziune. La inceputul anilor '70, Centrul de Design Mercedes-Benz de la Irvine face pasul indraznet de a incepe dezvoltarea conceptului de "autovehicul al viitorului". Criza petrolului si importanta din ce in ce mai mare acordata protectiei mediului indreapta atentia companiei catre dezvoltarea unor solutii pentru locuitorii din zonele urbane. In anul 1972, proiectantul Mercedes-Benz, Johann Tomforde, pune bazele acestui autovehicul futurist prin conceperea unui prototip de numai 2,5 metri lungime. Dar trebuie sa mai treaca 15 ani pentru ca Mercedes-Benz sa reuseasca sa se conformeze standardelor de siguranta necesare: la fel ca in cazul unui ou, interiorul moale este protejat de coaja dura. Apar primele autovehicule de prezentare, Eco Sprinter si Eco Speedster, si incepe proiectarea primului "stramos" al modelului actual smart fortwo, micro autovehiculul compact.

Premiera primului smart. In anul 1994 este infiintata compania Micro Compact Car AG la Biel, Elvetia, iar curand dupa aceea este anuntata fuziunea asteptata dintre Mercedes-Benz si SMH swatch (acum The Swatch Group Ltd.). Scopul acestei cooperari este crearea unui autovehicul care sa fie economic atat din punct de vedere al spatiului, cat si al resurselor. Munca de creatie a inceput in scurt timp, in orasul german Renningen, pentru "autovehiculul swatch Mercedes Art", sau, pe scurt, smart. Un an mai tarziu, smart prezinta un studiu de prototip la Salonul auto de la Frankfurt, iar in anul 1996 castiga Premiul european pentru design.



Smart isi indreapta atentia catre exterior. Este aleasa o locatie pentru productie: orasul Hambach din Franta, si se hotaraste crearea unei marci auto europene, avand sedii in Germania, Elvetia si Franta. Productia de serie a autovehiculului smart se apropie. Pe cand prototipul prezentat la Frankfurt revela publicului un posibil habitaclu al modelului smart, cel prezentat in acelasi an la Salonul Auto de la Paris a pus accent pe prezentarea unui concept cu doua materiale, cu celula de siguranta tridion si panourile caroseriei vizibile.





Se pun bazele. In anul 1997 sunt puse bazele productiei de serie ulterioare: autovehiculul smart city-coupe are premiera mondiala la Salonul Auto de la Frankfurt, iar pe 27 octombrie 2007 cancelarul Germaniei, Helmut Kohl, si presedintele Frantei, Jacques Chirac, au prezidat deschiderea uzinei smartville din Hambach. Smartville, cea mai moderna uzina de productie auto din lume, castiga premiul pentru protectia mediului si demonstreaza ca talentul inovator al modelului smart are efect pozitiv mai mult decat doar asupra eficientei si calitatii produsului. Marca se defineste ca o marca pentru individualistii increzatori si deschisi, iar acest lucru este subliniat de prototipul, mereu la moda, smart city-coupe.


Incepe productia de serie a unui nou concept. Pe 3 octombrie 1998 incepe in cinci tari europene productia celor mai neobisnuite autovehicule de serie din lume. Autovehiculul smart city-coupe este rezultatul tuturor prototipurilor si vehiculelor de testare anterioare si ofera toate caracteristicile cerute unui autovehicul urban modern: consum economic de carburant, costuri reduse de rulare, devalorizare foarte mica si posibiltiatea de a gasi spatiu pentru parcare foarte usor. Modelul smart city-coupe este disponibil initial in aproximativ 60 de centre din Europa. "Turnurile smart", ce pot fi gasite in diverse centre urbane europene reflecta conceptul inovator al marcii. Smart se autodefineste ca o marca plina de contraste, fiind promovata in reclame drept marca unui stil de viata urban.


Standarde tot mai ridicate in privinta sportivitatii. Modelul smart roadster este prezentat publicului pentru prima data in anul 1999, in cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Studiul are 35% din componente in comun cu modelul fortwo coupe si este o reinterpretare a autovehiculelor sport englezesti din anii 1950. Modelul smart roadster demonstreaza versatilitatea conceptului smart, dar in acelasi timp pune accentul pe un element esential: placerea de a conduce. Scopul acestui autovehicul este crearea unei senzatii foarte autentice in timpul conducerii, permitand soferului sa simta perfect drumul. Modelul roadster este dovada ca un motor cu multi cai-putere nu este singura cale pentru a asigura placerea conducerii si o accelerare excelenta. Acest prototip a stat la baza crearii modelelor roadster si roadster-coupe, care sunt produse intre anii 2003 si 2005.

Accentul cade pe placerea de a conduce. In anul 2001, prototipul crossblade personifica reducerea in cea mai radicala forma a sa: acest autovehicul nu are nici portiere, nici parbriz, nici acoperis. Modelul crossblade, probabil cel mai neobisnuit autovehicul reprezentant al unui stil de viata din istoria autovehiculelor, are la baza un prototip creat in anul 1999, provenit la randul sau dintr-un model la scara 1:4 creat in anul 1997. Acest autovehicul este produs in editie limitata de 2000 de exemplare. Primul propietar este Robbie Williams, care comanda personal, in aprilie 2002, autovehiculul cu numarul 0008. Smart este sponsorul turneului european al lui Robbie Williams si il insoteste de-a lungul a 15 concerte.



Modelul smart pentru patru persoane. Dupa patru ani de prezenta pe piata, clientii exprima un interes din ce in ce mai mare pentru modelul smart cu patru locuri. Modelul Tridion 4, care are la baza autovehiculul Mitsubishi Space, este prezentat ca studiu de design la Salonul Auto de la Frankfurt in 2001. Chiar in varianta cu 4 locuri, cinci usi si lungimea de 3.65 m, acesta pastreaza caracteristicile unui model smart veritabil. Si aceasta pentru ca a pastrat conceptul celor doua materiale: al celulei de siguranta tridion si al panourilor de caroserie, pe langa designul specific al partii din spate. Corpul scurt al autovehiculului se extinde cu un ampatament maximizat, sprijinind legatura cu familia smart city-coupe. Vopseaua alba, mata, confera autovehiculului un caracter adult, elegant si futurist, lansand o tendinta in industria autovehiculelor, in care albul era dispretuit si considerat de moda veche. Modelul smart forfour, produs intre anii 2004 si 2006, se bazeaza pe acest studiu.

Modelul smart fortwo iese pe teren accidentat. Modelul smart crosstown este prezentat ca prototip la Salonul Auto de la Frankfurt din 2005 in culoarea verde kaki, iar la Salonul Auto de la Geneva din 2006 in culoarea gri. Scopul sau este sa demonstreze potentialul unic al conceptului de autovehicul smart fortwo. Designul modelului crosstown a fost inspirat de vehiculul militar Willy's Jeep, care a fost produs de asemenea de o filiala a grupului. In aprilie 2005 este construit un model cu exteriorul si interiorul din argila, la scara 1:1. La sfarsitul lunii august, modelul smart crosstown este pregatit pentru a fi prezentat ca prototip. Totusi, productia de serie nu este planificata.



Inca un smart fortwo. In noiembrie 2006, la noua ani dupa ce a fost prezentat modelul smart fortwo, smart isi prezinta succesorul: noul smart fortwo. Este oarecum mai lung si mai larg, iar sectiunea frontala are un aer mai "adult", Ca si predecesorul sau, acesta lanseaza tendinte prin mobilitatea sa urbana, demonstrand ca adevarata maretie nu are nimic in comun cu dimensiunile exterioare. Si cei care prefera individualismul vor fi atrasi de noul smart fortwo, datorita gamei largi de optiuni disponibile care ofera multe posibilitati de personalizare. Acest model incepe sa cucereasca drumurile in primavara anului 2007.




10 ani de existenta a modelului smart fortwo. Modelul smart fortwo sarbatoreste cea de-a zecea aniversare si poate admira retrospectiv o serie de realizari impresionante: de la lansarea sa pe piata au fost vandute peste 1 000 000 de exemplare, in 37 de tari aflate pe cinci continente. Iar modelul smart fortwo este unicul autovehicul produs in momentul de fata care este prezent in cadrul expozitiei permanente a Muzeului de Arta Moderna din New York.






smartfan © 2009. Web Design by Free Templates Online. Privacy Policy